miercuri, 4 noiembrie 2009

Şi ar mai fi ceva...

Matrix...dacă rula pe Windows XP...

Prince of Persia - The Sands of Time

Nu ştie toată lumea chestia asta dar sunt un mare, mare, mare fan Prince of Persia. Ăsta este trailerul oficial al filmului...ingioi...

sâmbătă, 31 octombrie 2009

Happy Fish, again...

sâmbătă, 24 octombrie 2009

FREE GIGI!

Nu, nu sunt un stelist înrăit, am fost doar la câteva meciuri cu Steaua în toată viaţa mea, şi am fost şi la meciul cu Fenerbahce, când şi-au luat-o cu 0-1, dar acum înţeleg toţi suporterii care îi transmit mesaje draguţe lu' Gigel (îi înţelegeam şi înainte, dar altceva e când eşti lângă ei în timp ce negociază cu Gigi pentru un sex oral). Am fost să văd meciul la peluză, cu un prieten din galerie, am negociat şi eu cu Gigi pentru mai multe lucruri: un mormânt frumos, un sex oral sau chiar o afacere în care Gigel ar fi vândut Steluţa lui iubită. În dimineaţa asta am primit un mesaj care conţinea şi "Eşti un huligan". Bă dă-o dracu'! Am intrat pe gsp.ro şi spunea aşa acolo, i-auzi:
"DUPĂ MECIUL CU FENERBAHCE, STEAUA A DECIS SĂ INTERZICĂ ÎNCĂ 1.500 DE SUPORTERI
EPURĂRILE CONTINUĂ!

Toţi cei care au luat loc la cele două peluze joi seară nu vor mai putea să-şi ia tichete la viitoarele jocuri din Ghencea, datele lor fiind deja introduse în calculatoarele care emit bilete. "Cei 1.300-1.400 de la Peluza Nord şi cei 100-200 de la Sud m-au înjurat non-stop, îi vom bloca" a fost ordinul lui Becali către subalternii săi.

Mai mult, lista se va îngroşa în zilele viitoare pentru că Becali vrea să obstrucţioneze accesul în arenă şi celor care au stat la tribuna a II-a şi l-au înjurat. "Ne vom uita pe casete, îi vom identifica pe cei care au scandat şi îi vom interzice şi pe aceia", a declarat Becali. Cu totul, tabelul indezirabililor va conţine minimum 3.000 de persoane."

CONCLUZIA? Da bă sunt un huligan! Aurash zicea ca e mişto! Eu zic să vă feriţi de mine pe stradă ca vă bat de vă sună apa în cap!
Şi pentru că sunt un huligan vă întreb CINE SUGE PULA? Şi pentru că voi nu sunteţi huligani, răspund tot eu...GIGI!!! (eh, îmi oferă şi mie chestia asta nişte privilegii).

marți, 6 octombrie 2009

Profu' de mate...

Eram clasa a X-a, era Noiembrie (ziua în care a fost reales Bush), terminasem orele şi nu aveam chef să mă duc acasă aşa că m-am gândit să trec pe la cabinetul profului de chimie, care avea oră, dar era profu' de mate acolo, am început o mică discuţie şi, după ce mi-a spus că Dire Straits sunt foarte tari şi eu i-am răspuns că rămân la Dimmu Borgir ai mei, m-a întrebat:
"- Cine ai vrea să iasă preşedinte în America?
- Poa' să iasă cine vrea, nu mă interesează.
- Cum să nu te intereseze?
- Păi nu mă interesează atâta timp cât nu ma afectează...
- Adică nu te intereseaza cine va conduce lumea de azi încolo?
- Nu, de ce m-ar interesa? Nu ma afectează în mod direct!"

Aseară eram cu un coleg de muncă în autobuz şi am început să discutăm despre politicieni şi nesimţirea lor.
Fragment:
"...-Îşi cumpără laptopuri de care nu au nevoie odată la 2 ani, maşinile şi le schimbă tot atât de des, îşi cumpără case şi primesc lunar bani pentru tot felul de cheltuieli, sunt atât de nesimţiţi că işi "cumpără" perdele în valoare de 75000 de euro, şi au tupeul ăsta pentru că nimeni nu mai face nimic împotriva lor...
- Băh da' pe mine nu mă interesează politica
- Da măh da' asta nu se mai poate numi politică...
- Băh da' pe mine nu mă afectează cu nimic, şi oricum nu pot să fac nimic.
- Cum măh să nu te intereseze, adică nu te interesează că acţiunile lor iţi influenţează în mod direct viaţa?
- Nu."
Observaţi diferenţele între cele 2 discuţii.

luni, 21 septembrie 2009

Yann Tiersen în România!!!

Asta sigur nu ratez...abia aştept!!! :D Ăsta este omul pe care îl aşteptam, ăsta este concertul pentru care aş face orice să nu îl ratez, asta este muzica pe care vreau neapărat să o aud live...o să sune gay (Nu, Mihaela, nu insist) dar, cred că o să plâng de fericire la concertul ăsta!!!
Anunţul oficial al concertului:

>> articol>>> --> Yann Tiersen revine in Romania in noimbrie

Cunoscut publicului pentru compozitiile rasunatoare din “Le Fabuleux Destin d'Amélie Poulain” si “Good Bye Lenin”, celebrul muzician francez Yann Tiersen revine in Romania pentru a concerta din nou la Sala Palatului, miercuri, 4 noiembrie 2009 .



In 2003, Yann Tiersen isi incheia concertul Solo din Bucuresti in aplauzele publicului impresionat de virtuozitatea interpretarii si calitatea compozitiei “Good Bye Lenin” in fata pianului, a viorii si a renumitului acordeon. De atunci, Tiersen a compus trei albume si a cantat in toata lumea pe cele mai faimoase scene.

A lansat noua albume de studio si trei inregistrari din concertele sale in 14 ani de activitate. Albumul „Yann Tiersen & Shannon Wright”, apare in 2004, iar „Les Retrouvailles”, album de mare succes produs in colaborare cu renumiti interpreti francezi, este lansat in 2005. Anul trecut compune coloana sonora pentru Tabarly, documentarul lui Jacques Perrin despre parintele iahtingului francez.

A colaborat cu trupele franceze Noir Desir, Red Cardell, Bastard, si cu britanicii de la The Divine Comedy, trupa lui Neil Hannon. Este membru in „This Immortal Coil”, trupa dedicata reinterpretarii pieselor „Coil”. Artistul canta in luna septembrie 2009 cu Orka, cvintetul experimental din insulele Feroe, intr un turneu in Germania si Polonia.

Tiersen apare pe scena in multiple ipostaze: acompaniat de orchestra si multi invitati, cu un basist/percutionist si un chitarist alaturi schimband pianul cu acordeonul sau vioara chiar si chitara electrica pentru piesele cu volum ridicat, atunci cand muzica de avangarda intalneste sonoritatile genului rock.

La Bucuresti artistul va fi insotit de sase muzicieni pregatiti pentru un concert integral marca Yann Tiersen, cu tobe, chitari si multe alte instrumente. Se remarca solista Christine Ott si prezenta pe scena a instrumentelor cu unde Martenot.

Se pregateste o seara speciala de noiembrie. Concertul va incepe la ora 20:00. Biletele, in valoare de 50, 70, 125, 155, 210 RON, sunt disponibile in reteaua magazinelor Germanos, a librariilor Carturesti si online pe myticket.ro si eventim.ro incepand de luni, 21 septembrie 2009.

marți, 18 august 2009

Manifest impotriva Cargo, pentru Cargo.

Găsiţi diferenţa!

Cargo cu Kempes

Cargo fara Kempes


Ziua Vrăjitoarelor cu Kempes


Ziua Vrăjitoarelor fără Kempes


Va urma...

vineri, 31 iulie 2009

Vând cooler de placa video...

ANUNŢ
Vând cooler pentru placa video. Coolerul este marca Singer, argintiu, are putere de 2400 W, filtru HEPA şi sac textil. Aştept oferte.

Mai exact, mă refer la aspiratorul pe care îl folosesc în momentul ăsta (adicăăăă acum când scriu) în loc de cooler la placa video. Din 20 în 20 de minute bag aspiratoru' în curu' lu' 7300 GT ca să îi mai vină mintea la cap, că prea are fiţe, cică îi e prea cald... hmmm...zilele astea mă gandeam "Baaaah, tre'să mai scriu pă blog. Da' ce dracu' scriu?". Acum nu sunt foarte fericit că am despre ce să scriu.
Asta e tot, iar are GT-u' febră (la dracu', 85 dă grade). Violeta, ia mai adu aspiratoru' ala un pic...
Culăru' de care vorbeam...

luni, 13 iulie 2009

Vreau şi eu altă Românie... (ăsta e un post serios)

V-aţi săturat? Îmi place foarte mult iniţiativa celor de la Happy Fish, în sfârşit cineva reuşeşte să spună concret ce simte românul de rând în legătură cu ţara lui.


Nu ştiu din ce motive, nu am reuşit să pun toate cele 5 părţi (se permite o singură fereastră de embed) aşa că pun linkurile celorlalte 4 părţi. Aici este a doua parte, partea a treia, aici este partea cu numarul patru, şi ultima parte.
Puteţi găsi şi alte lucruri mai amuzante sau mai serioase pe www.happyfish.ro

vineri, 3 iulie 2009

Le-mmy! Le-mmy! Le-mmy! Le-mmy!

...şi deodată apare de după boxe cu basul în mâna, lumea urlă, fluieră, mâinile sunt toate ridicate, iar el se aşează în faţa microfonului cu ţigara prinsă între buze şi spune: "We are Motorhead, and we play Rock'n Roll!!!". Pe mine mă ia frigul de emoţie şi îmi termin berea în grabă (urmează un headbang serios), simt că mi se topesc picioarele...începe nebunia: Iron Fist!!! Pletele zboară, berea este aruncată din pahare la nimereală, cineva chiar îşi varsă un pahar întreg în cap, nu se supară nimeni, doar pe scenă e Motorhead, oameni de 40-50 de ani dau din cap alături de fete (in context se poate citi şi feţe) de 16-18 ani (nu cred ca aveau vreun plan pervers...sper). La doi metri de mine începe un moshpit şi eu nu reuşesc sa ma abţin, mă bag în mijloc, îmi iau câteva coate în coaste, plete în faţa, îmi pierd echilibrul, dar ăsta e norocul la moshpit, poţi sa te bazezi pe ceilalţi într-o oarecare măsură. Vine apoi un solo de chitară făcut de Phil (şi Campbell), bagă şi Mikkey Dee un solo de tobe superb iar după alte câteva melodii în care am tot intrat şi ieşit din moshpit, vine Ace of Spades, melodie pe care am simţit-o din plin în mijlocul moshpitului (de data asta mai mare) alături de un cap în gură (primit) şi alt cap în gură (dat), amândouă din greşeală, mi-am rupt un adidas :D şi era să cad pe jos (riscul era să fiu călcat în picioare de ceilalţi, naşpa nuh?), dar a meritat din plin. Ultima melodie a fost Overkill, melodie la care nu am reuşit să ma opresc măcar o secundă din headbanging. E aproape 7 dimineaţa, nu ştiu ce să mai scriu (dacă e fac un edit mai târziu), nu ştiu de ce dracu' nu dorm, poate nu vreau sa ma trezesc dup'aia şi să am impresia că a fost un vis, sau poate e de la energizantul luat moka de la promoteriţele de la Burn, sau poate de la un Coca-Cola Zero, luat de la promoteriţele de la Coca-Cola...oricum, superb, absolut superb! (Later Edit: Ar trebui sa iau nişte bani pentru reclamele astea nu? O sa le trimit factura la sfârşitul lunii)
Credits: Alex (Dementioo)...Danke schon dude!
They are Motorhead, and they play Rock'n Roll!


Şi aici este Phil (şi Campbell)